Constănțeanca Maria Dănilă, prima femeie din România care a cucerit Vârful Annapurna din Munții Himalaya. FOTO

Maria Dănilă, născută în Mangalia, membru al Clubului Alpin Român din Brașov, a reușit o premieră românească feminină în Himalaya. Aceasta a cucerit vârful Annapurna I, la .8091 metri, după o ascensiune ce a durat 17 ore.
„Maria Dănilă, membru la CAR Brașov, a reușit o premieră românească feminină în Himalaya – a reușit ascensiunea vf Annapurna I (8091 m). Ascensiunea a fost realizată cu suport serpa, oxigen suplimentar și folosind corzi fixe. Felicitări Maria Dănilă pentru această reușită!”, se arată pe pagina de Facebook a Clubului Alpin Român.
Potrivit postării de pe Facebook, Maria Dănilă a ajuns pe vârf sâmbătă, pe 15 aprilie.
„Pe 15 aprilie, în jur de 11.20, la puțin timp după rope fixing team, am ajuns și eu pe vârf. Am făcut parte din echipa celor de la Imagine Nepal, am urcat cu serpas și oxigen. Ziua vârfului a fost foarte grea pentru că am plecat din lower C3 direct, care e pe la 6.200 m… și ultimele 3-400m am așteptat după rope fixing.. așa încât doar urcarea a durat vreo 17h”, a Maria Dănilă pentru Clubul Alpin Român.
Sursă foto: Facebook Clubul Alpin Român
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

