Stop violenței în școli! 10 unități de învățământ din județul Constanța participă la un program de combatere a bullying-ului
Fenomenul de bullying a luat amploare în școlile din județul Constanța. Aproape 50% dintre elevi au recunoscut că au fost victimele bullyingului, numai anul trecut. Cel puțin asta arată statistica publicată de organizația „Salvați Copiii”. Autoritățile locale și județene împreună cu directorii a 10 unități de învățământ au semnat un protocol de colaborare pentru a găsi cele mai bune soluții pentru combaterea și prevenirea acestui fenomen.
Imaginile au fost filmate la sfârșitul lunii trecute, când un elev de clasa IX-a a fost lovit peste față şi umilit de un alt coleg de-al său. Evenimentul a avut loc în apropierea Colegiului „Spiru Haret” din Tulcea, unde învață cei doi copii. Acest caz nu este însă deloc unul singular. Violența fizică și cea verbală a devenit tot mai prezentă în unitățile de învățământ.
„Inițial mi-a fost frică să apelez până a evoluat situația și s-a agravat. Prima oară m-am dus la sora mea mai mare, i-am zis ce mi se întâmplă și ea m-a încurajat să vorbesc și cu mama, ulterior mama a vorbit cu dirigenta și situația s-a rezolvat”, a declarat Maria Florea, director Departamentul pentru Învățământ Gimnazial și Teoretic Consiliul Județean al Elevilor.
Potrivit rezultatelor obținute în urma aplicării unui chestionar în luna februarie de Consiliul Național al Elevilor, peste 30% dintre elevi au răspuns pozitiv la întrebarea dacă au provocat, participat sau asistat la fapte de violență în școală.
„Vrem să nu le fie teamă de toate lucrurile acestea și să încerce să fie cât mai deschiși cu persoanele adulte din jurul lor și să-și spună problemele”, a mai declarat Maria Florea, director Departamentul pentru Învățământ Gimnazial și Teoretic Consiliul Județean al Elevilor.
Pentru a combate acest fenomen, dar și pentru a avea o mai bună imagine a ceea ce se întâmplă în școli, în urmă cu o lună a fost semnat un protocol de colaborare între mai multe instituții și unități școlare locale și județene. Acțiunea de evaluare și monitorizare a răspândirii fenomenului de bullying a început luni.
„La noi în școală preocuparea aceasta de combatere și prevenție a fenomenului de tip bullying a început din 2016 și continuă printr-un proiect care a fost mai întâi mic și a ajuns în prezent regional, ni-l dorim național anul viitor. Mergem pe o bună comunicare, le suntem alături elevilor atât eu, cât și colegii mei profesori”, a declarat Florentina Ticmeanu, director Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” Constanța.
Prin acest proiect pilot, în care s-au înscris 10 unități de învățământ din județ, autoritățile speră să aibă o mai bună vizibilitate în ceea ce privește bullyingul în școli. Ca primă etapă elevii vor primi un chestionar pe care îl vor completa anonim.
„Am făcut un studiu de caz pe 10 unități școlare din județul Constanța, unități alese în mod aleatoriu pentru a vedea modul în care prevederile și procedurile legale sunt aplicate și respectate. Rezultatul a fost un procent de peste 70% de respectarea procedurilor și normelor legale”, a declarat Silviu Coșa, prefectul județului Constanța.
În cadrul orelor de dirigenție, elevii vor învăța și despre ce înseamnă fenomenul de bullying, cum apare el și cum poate fi combătut. De asemenea, autoritățile își doresc să popularizeze numărul de telefon 119, numărul destinat copiilor care sunt sau au fost agresați fizic ori verbal.
„Mai multe cazuri de bullying semnalate nu înseamnă că bullyingul este mai prezent într-o unitate școlară decât cealaltă. Poate că pur și simplu dascălii au reușit să obțină mai mult încrederea copiilor și mai multe cazuri de bullying să fie scoase în evidență. De aceea este esențială completarea acestui formular pe care am început să-l distribuim”, a mai declarat Silviu Coșa, prefectul județului Constanța.
În perioada septembrie 2022-februarie 2023 au fost înregistrate 64 de dosare penale, având ca obiect astfel de infracțiuni.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

