Se pierde un simbol al litoralului. Epava din Costinești se dezmembrează bucată cu bucată: ''Ne învață că indiferent din ce suntem făcuți, suntem trecători pe lumea asta''
Epava de la Costinești se pierde în mare bucată cu bucată. O parte din aceasta a cedat sub propria greutate. Este vorba de pupa navei care s-a înclinat spre apă, iar în curând este posibil să se rupă. Din păcate, simbolul din stațiunea tineretului se află în această stare de mulți ani și în tot acest timp nimeni nu a făcut nimic
Nava „Evangelia” sub pavilion Grecia a fost lansată la apă în anul 1942, iar în 1968 aceasta a eșuat la circa 1,5 km de plaja nordică a stațiunii Costinești, într-o zonă a falezei naturale denumită „Golful francezilor”. Cu timpul epava a devenit simbolul stațiunii tineretului. În timp, din cauza vremii, a mării agitate, a valurilor furioase dar și a nepăsării, nava a început să se degradeze din ce în ce mai mult.
„Epava ne oferă și o lecție de viață. Ea ne învață că indiferent din ce suntem făcuți suntem trecători pe lumea asta și din păcate timpul n-a stat în loc pentru ea”, a spus Mugurel CĂLIN, consilier local.
“Dacă se mișcau la timpul respectiv poate era salvată, astăzi nu cred că se mai poate face mare lucru cu această epavă”, a spus Dumitru JEANU, primar Costinești.
Pe rețelele de socializare au apărut în ultima perioadă tot mai multe poze cu epava. Din imagini se poate observa că în partea stângă-față este deformată, iar într-o altă parte a navei a cedat sub greutate. Cel mai probabil din cauza vârstei și coroziunii. Este vorba de pupa navei care s-a lăsat într-oparte . Dacă nu se va face nimic, în curând aceasta va ajunge în mare.
“Acest lucru trebuia să se facă acum 30 de ani poate 40 de ani pentru că în starea în care se află acum veți vedea că în curând, și mai ales iarna se va degrada din ce în ce mai mult, din păcate”, a spus Dumitru JEANU, primar Costinești.
Potrivit primarului de la Costinești, autoritățile abilitate ar trebui să se implice mai multe, însă deocamdată nava nu a fost revendicată de nicio instituție. Ceea ce înseamnă că în acest moment, epava nu este a nimănui.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

