dobroge.tv

Live

Controale în trafic ale poliţiştilor constănţeni. Doi tineri de 17 ani au fost prinşi la volan deşi nu aveau permis

Controale în trafic ale poliţiştilor constănţeni. Doi tineri de 17 ani au fost prinşi la volan deşi nu aveau permis
09 mai 2023
Redactia DTV
Publicitate

La data de 8 mai a.c., în jurul orei 20.55, polițiști din cadrul Poliției orașului Negru Vodă au identificat un minor, de 17 ani, care a condus un autoturism, pe DN 38, în orașul Negru Vodă, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 8 mai a.c., în jurul orei 18.50, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Biroul Rutier au identificat un minor, de 17 ani, care a condus un autoturism, pe strada Lebedei, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în autoturism a fost identificat un bărbat, de 31 de ani, care i-ar fi încredințat minorului autoturismul, pentru a-l conduce.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu deține permis de conducere.


Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233