Deputați europeni, în dialog cu studenții Universității Ovidius din Constanța

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) și Biroul de Legătură al Parlamentului European în România organizează, vineri, 19 mai 2023, începând cu ora 10:00, în Sala Senatului a Campusului universitar, Corp A (Aleea Universității, nr.1), dezbaterea „Dezinformarea și rolul UE în combaterea acestui fenomen”.
Evenimentul cuprinde două părți: prima parte constă într-un dialog cu studenții Universității Ovidius pe marginea dezinformării, în vreme ce a doua parte este dedicată abordării unor teme europene de interes pentru tineri. Totodată, evenimentul va include și o sesiune de întrebări și răspunsuri.
La dezbatere vor participa patru europarlamentari: Daniel Buda (Grupul Partidului Popular European), Eugen Tomac (Grupul Partidului Popular European), Ramona Strugariu (Grupul Renew Europe) și Nicolae Ștefănuță (Grupul Verzilor/ Alianța Liberă Europeană). Alături de aceștia vor fi prezenți Răzvan Szabo - Biroul de Legătură al Parlamentului European în România, conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu - rectorul Universității Ovidius din Constanța și lect. univ. dr. Ada Codău, de la Științe ale comunicării UOC. Dezbaterea va fi moderată de Cristina Ghelasie, jurnalist Radio România (Constanța).
Evenimentul este dedicat studenților Facultății de Istorie și Științe Politice și ai Facultății de Litere, dar este deschis și studenților din alte domenii de studiu, interesați de subiectul dezbaterii.
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

