dobroge.tv

Live

Prima zi de grevă generală în şcolile din România, după ce negocierile de la Palatul Victoria au eşuat

Prima zi de grevă generală în şcolile din România, după ce negocierile de la Palatul Victoria au eşuat
22 mai 2023
Redactia DTV
Publicitate

Astăzi, 22 mai, este prima zi de grevă generală în sistemul de educaţie din România. Potrivit sindicatelor din Învăţământ, vor protesta peste 150.000 de cadre didactice, cărora li se va alătura şi personalul nedidactic din şcoli. De la ora 11.00 la 13.00 va fi organizată grevă de avertisment şi în învăţământul superior.

Reprezentanţii sindicatelor au anunţat, duminică, după negocierile de la Palatul Victoria cu premierul Nicolae Ciucă, cu liderul PSD Marcel Ciolacu şi mai mulţi miniştri, că greva din învăţământ va continua şi va avea loc luni, iar durata ei va depinde strict de răspunsul pe care îl va da Guvernul şi, bineînţeles de dorinţa colegilor”.

”Greva durează până când cei care au semnat pentru declanşarea ei, tot în scris, vor renunţa la această formă de protest", a arătat şi Marius Nistor, la Palatul Victoria. Premierul Nicolae Ciucă a transmis, după negocierile cu sindicatele din educaţie, că reiterează disponibilitatea sa şi a miniştrilor de resort de a sta faţă în faţă cu sindicatele oricând, oriunde, oricât.

Anton Hadăr, lider al Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater” din România, a anunţat duminică, după negocierile de la Palatul Victoria că învăţământul superior românesc de stat intră şi el în grevă, de luni: De la ora 11.00 la 13.00 va fi organizată grevă de avertisment, vor fi aproape 10.000 de salariaţi în grevă, a spus sindicalistul.

Premierul a afirmat că în opinia sa, o grevă generală se declanşează în lipsa dialogului şi a rezolvării problemelor şi singurii care au de pierdut dacă greva va avea loc sunt părinţii şi elevii, care de luni se vor afla într-o situaţie extrem de dificilă.

Guvernul a anunţat într-un comunicat oficial că a propus sindicatelor stimulente financiare pentru debutanţi si cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ aflate in zone defavorizate. Totodată, Guvernul si-a menţinut angajamentul de a majora salariile pana la maximul grilei personalului nedidactic inclus Anexa 8, in completarea aplicării Legii salarizării nr. 153. "Această măsură, care vizează cresterea veniturilor, va fi extinsă si pentru celelalte categorii de salariaţi din Anexa 8”, a anunţat Executivul într-un comunicat oficial.

”Guvernul isi asumă ca Educaţia să continue a fi prioritatea numărul unu în îndeplinirea obiectivelor prin programul de guvernare si in eliminarea inechităţilor din legea salarizării. In acest sens, va fi asumat un calendar astfel încât pana la data de 15 iulie la nivelul Ministerului Muncii sa fie finalizat proiectul noii legi a salarizarii, pentru a putea demara dialogul cu partenerii sociali, astfel încât, la 1 Septembrie a.c. sa poata fi înaintat Parlamentului Romaniei pentru aprobare”, a spus Executivul în comunicat.

Guvernul va continua dialogul cu reprezentantii sindicatelor din educatie, pentru definitivarea pachetului legislativ, care va oferi garanţiile ca Educatia rămâne prioritate pentru actuala coaliţie de guvernare, mai anunţă Executivul.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233