Minivacanţa de 1 iunie a atras mii de turişti la mare. Mamaia este cea mai aglomerată zilele acestea: ''70.000 de turişti de Rusalii noi nu am mai avut de mulţi ani''
Minivacanţa de 1 iunie a atras mii de turişti la mare. Majoritatea sunt părinţi care au vrut să le facă celor mici o bucurie, mai ales că mai sunt două săptămâni până la vacanţa mare. Cei care au ales litoralul românesc ca destinaţie de vacanţă au şi un avantaj: vremea este ca în plin sezon însă preţurile sunt la jumătate.
Este prima zi a minivacanţei de 1 iunie şi spre bucuria celor mici, mulţi părinţi au ales să le facă o supriză şi să-i aducă la mare, de ziua lor. Pentru că au parte de vreme de plajă şi apă caldă, au fost lăsaţi să se bălăcească în voie.
Pentru că marea încă nu s-a încălzit foarte bine, mulţi părinţi au ales piscinele hotelurilor gen all-inclusive. Animatorii le-au oferit micuţilor tot ce-au vrut de la patreceri în bazin până la dulciuri de toate feluri, jocuri şi jucării. Şi toată lumea a fost fericită.
„Mai târziu se va deschide şi miniclubul acolo unde le-am pregătit un program speical cu magie, cu jocuri cu distracţie în aşa fel încât părinţii să se poată bucura şi ei în fiecare seară de programele de divertisment”, a spus Iulian TENIE, manager hotel.
„Avem informaţii că-n Bucureşti nu mai sunt locuri nici în
picioare la tren, autostrada e plină, deci probabil că în câteva ore va veni o maree de turişti”, a spus Lucian MARCU, administrator de plajă.
Atmosfera de vacanţă a fost şi pentru părinţi, pe toate plajele din staţiuni. Mamaia este cea mai aglomerată zilele acestea. Cei care au venit pe litoral s-au bucurat de preţuri mici. Mai sunt doar trei săptămâni de reduceri la tarifele de cazare, pentru că programul „Litoralul pentru Toţi” ține până pe 18 iunie.
„Aşteptam peste 70.000 de turişti la mare în staţiunile de pe Litoralul românesc în aceste zile 70.000 de turişti de Rusalii noi nu am mai avut de mulţi ani, trebuie să spunem acest lucru; vremea ne ajută foarte mult”, a spus Corina MARTIN, preşedinte de onoare Asociația RESTO .
Meteorologii au şi ei veşti bune: vremea frumoasă ține până la sfârşitul săptămânii viitoare.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

