Cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină și vijelii în mai multe județe. Alte zone din țară, sub cod portocaliu. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale şi instabilitate atmosferică temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării sâmbătă, fiind emise avertizări cod galben şi portocaliu.
O avertizare god galben, este în vigoare de la ora 10:00 până la ora 23:00, fiind anunţată instabilitate atmosferică temporar accentuată.
„În intervalul menţionat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, vestul şi nordul Olteniei, nord-vestul Moldovei şi al Munteniei. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp”, conform ANM.
În restul teritoriului, după-amiaza şi seara, vor fi intensificări ale vântului şi averse izolate.
O altă avertizare, cod portocaliu, este valabilă în intervalul 12.00 – 21.00. Meteorologii anunţă averse torenţiale în judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Hunedoara, Caraş-Severin şi zona de munte a judeţelor Bihor, Arad, Timiş, Sibiu şi Alba
„În judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Hunedoara, Caraş-Severin şi zona de munte a judeţelor Bihor, Arad, Timiş, Sibiu şi Alba vor fi averse torenţiale. Local cantităţile de apă vor fi de 30...40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore)”, transmite ANM.
În zilele următoare, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a ţării.

Sursă foto: adevarul.ro / ANM
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

