dobroge.tv

Live

S-a încheiat programul „Litoralul pentru Toți”: cât vor scoate din buzunar turiștii care vor să-și petreacă vacanța pe litoralul românesc, în următoarea perioadă

19 iunie 2023
Publicitate

Sunt ultimele zile cu prețuri mici la mare: programul „Litoralul pentru Toți” se termină în acest weekend iar hotelierii cresc tarifele cazării. Copiii iau vacanță, vara e în toi iar prețurile vor crește cu 20%. De pildă, la un hotel de două stele, tarifele vor ajunge în jur de 150 de lei pe noapte, față de 300 de lei pentru șase nopți, cât este acum.

Vara e în toi iar sezonul estival își intră în drepturi cu aglomerația aferentă, mai ales că familiile cu copii abia așteptau vacanța, să plece la mare. Hotelierii știu că e rost de profituri bune și ridică prețurile peste tot. Unii le-au ridicat deja de la 15 iunie, pentru că intenționează să le mărească și mai mult în luna iulie.

„Tarifele față de perioada anterioară au crescut cu 20% și urmează încă o creștere începând cu 1 iulie cu aproximativ 10-12% față de ce avem acum. Până în 15 iunie camera dublă a fost 450 de lei pe noapte cu mic dejun inclus. Începând cu data de 15, tarifele s-au modificat la 550 de lei pe noapte cu mic dejun pentru două persoane”, a declarat Iolanda Nanu, manager hotel 4 stele.

La hotelurile de patru stele sunt tarife între 200 și 500 de lei, iar în Eforie Nord, Costinești și Neptun-Olimp prețurile sunt cuprinse între 140 și 395 de lei pentru o noapte de cazare. Tarifele încep să cresc în fiecare an după 15 iunie.

Mamaia

  • 152 lei / camera / noapte 2* fără masă
  • 160 lei / camera / noapte 3* fără masă
  • 202 lei / camera / noapte 4* cu mic dejun

Eforie Nord

  • 114 lei / camera / noapte 2* fără masă
  • 137 lei / camera / noapte 3* fără masă
  • 283 lei / camera / noapte 4* cu mic dejun

Costinești

  • 135 lei / camera / noapte 2* fără masă
  • 146 lei / camera / noapte 3* fără masă
  • 281 lei / camera / noapte 4* cu mic dejun

Neptun - Olimp

  • 109 lei / camera / noapte 2* fără masă
  • 180 lei / camera / noapte 3* cu mic dejun
  • 395 lei / camera / noapte 4* cu mic dejun

Nu la fel se întâmplă cu șezlongurile, mâncarea și băuturile din barurile de pe plaje. Acestea se vor scumpi abia peste o lună.

„Noi vom menține prețurile la șezlong la fel până atunci. 30 de lei - nu se va mări. După 25 iulie o să fie 35 de lei”, a declarat Răzvan Chițan, administrator plajă.

„Vom păstra aceleași tarife. Ciorbița e 20 de lei, felul doi, ceva la grătar - un piept de pui, o ceafă de porc și desert, de asemenea. În 50 de lei, mare parte ne încadrăm să mâncăm”, a declarat Cristina Croitoru, manager autoservire.

„Berile la draft sunt între 7 și 12 lei și cele îmbuteliate între 7 lei și 13. Nu mărim prețurile”, spune Miruna, barman.

Turiștii simt aceste creșteri de preț și mulți aleg să vină la mare, în capetele de sezon când o vacanță costă mai puțin față de luna iulie sau august.

Reporter: Patru zile în total, cât costă, acum să vii la mare?

Turist: 700 de lei. E bine că am prins acum și-am prins cât de cât prețurile ok.

Reporter: Cât este cazare?

Turist: 170 și ceva.

***

Reporter: Trei zile la mare cât costă acum?

Turistă: Cazarea undeva la 1.200 de lei...

Reporter: Trei nopți?

Turistă: Da.

Reporter: Mai punem cheltuieli?

Turistă: Cu siguranță - 500 de euro, cel puțin.

Pentru următoarele zile, meteorologii au anunțat temperaturi ridicate, însă este posibil să plouă. Și apa mării va fi numai bună de o bălăceală. În unele stațiuni aceasta are 23 de grade.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233