Farul vrea a treia victorie „acasă“
Farul Constanța numără orele rămase până la startul partidei cu Flora Tallinn din prima manșă a turului al treilea preliminar din Conference League. „Marinarii“ alternează meciurile reușite cu eșecurile în acest debut de sezon spre nemulțumirea lui Hagi, care nu reușește să găsească încă formula câștigătoare. Chiar și așa, campioana României pornește cu prima șansă la victorie în această seară și speră să profite de avantajul terenului propriu pentru a bifa al treilea succes consecutiv pe teren propriu în cupele europene.
Gheorghe Hagi poate scrie o nouă pagină importantă din istoria Farului prin calificarea echipei în grupele Conference League. Până acolo însă mai e cale lungă, iar primul obstacol este Flora Tallinn, campioana Estoniei, pe care „marinarii“ o vor întâlni joi seară în prima manșă a turului trei preliminar al competiției. Constănțenii au un start de sezon neconvingător până în prezent, în care au alternat victoriile cu unele evoluții mulți sub așteptări. Aceasta este practic și principal grijă a lui Gheorghe Hagi, care încă este în căutarea soluțiilor pentru a readuce compartimentul defensiv la forma din sezonul trecut.
Din păcate, Hagi nu are prea mult timp la dispoziție pentru a face acest lucru. Ritmul alert în care trebuie să evolueze în acest start de sezon îi dă mari bătăi de cat atunci când vine vorba de pregătirea echipei. El speră însă ca la finalul partidei cu Flora Tallinn de la Ovidiu să își pătreze invincibilitatea de pe teren propriu și să obțină un avantaj în privința calificării. Farul Constanța-Flora Tallinn, partidă din manșa întâi al celui de-al treilea tur preliminar din Conference League se joacă joi seară, de la ora 20 și 30 de minute, pe arena centrală a bazei de la Ovidiu.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

