Farul Constanţa a învins Flora Tallinn, în meciul tur din turul trei preliminar al Conference League

Farul Constanţa a învins joi, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia estonă Flora Tallinn, în meciul tur din turul trei preliminar al Conference League. Gheorghe Hagi a declarat după meci că formaţia constănţeană a meritat victoria, deşi adversarii au avut ocazii clare de a marca.
”Lumea e fericită, jucătorii sunt fericiţi toţi. Am trecut printr-o perioadă grea, cu multe meciuri, fără să fim obişnuiţi. S-a văzut o oboseală în prima repriză, dar am meritat victoria, chiar dacă şi adversarul a avut două ocazii foarte clare. Câteodată ai noroc. Mă bucur pentru jucători, aveam nevoie de această victorie.
Budescu e un jucător antrenat, a venit după pregătire. E clar că mai are mult din punct de vedere fizic, dar am contat pe experienţa lui. E un jucător care ştie fotbal. Aveam nevoie de el, Alibec avea nevoie de cineva cu care se înţelege foarte bine. L-am văzut motivat pe Budescu, are dorinţă, se vede că îi place cu noi. Mie-mi plac decarii, am fost decar şi-mi plac decarii. Restul, nu ştiu, dar decarii îmi plac. Ei au nevoie să fie protagonişti şi au nevoie de responsabilitate. El nu e obligat, nu are presiune”, a spus Hagi, potrivit Digi Sport.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-Începe-Festivalul-Piraților,-cel-mai-important-festival-din-Delta-Dunării!-VEZI-unde-pot-vota-festivalierii.jpg)
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică

965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
-Lucrările-de-extindere-la-UAMS-Agigea-au-început.-Florin-Mitroi-„Echipa-e-deja-pe-teren”-(3).jpg)
Președintele CJC, Florin Mitroi, a anunțat demararea lucrărilor la Unitatea Medico-Socială Agigea
Constanța, sub cod galben de vânt!
Containere pentru deșeuri voluminoase, amplasate temporar în cartierul Km 5
Florin Mitroi: „Control în derulare la SCJU Constanța. Probleme grave, unele deja remediate”
Pregătiri pentru turul II al alegerilor prezidențiale 2025! Buletinele de vot vor ajung la Constanța sub escortă MAI
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

