Alibec va juca în Qatar
Nu doar transferul lui Borza a fost confirmat marți, ci și cel al lui Denis Alibec. Atacantul în vârstă de 32 de ani a plecat luni spre Qatar pentru a vedea condițiile oferite de nou-promovata Al Muaither. Din câte se pare, Alibec s-a declarat mai mult decât mulțumit de ce a văzut acolo și și-a dat acordul pentru semnarea contractului.
În baza unei înțelegeri făcută cu Gheorghe Hagi la prelungirea contractului cu Farul, el va pleca de la campioana României fără nici un fel de pretenții financiare, singura sumă pe care vor trebui să o plătească qatarezii fiind salariul jucătorului.
În această privință, se pare că Alibec va încasa suma de un milion de euro pe sezon, în care sunt incluse bonusurile și primele, cu mult peste ce câștiga la Farul Constanța. Atacantul are programată pentru marți vizita medicală, urmând ca apoi să semneze un contract valabil pe un sezon, cu posibilitatea de prelungire pe încă unul.
Pentru acoperirea postului rămas liber, Hagi este aproape de a-l readuce pe Louis Munteanu. „Regele“ se pare că a făcut o nouă ofertă Fiorentina, care este decisă să îl împrumute din nou pe jucător în condițiile în care este considerat ca nepregătit pentru nivelul impus în Serie A.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-Începe-Festivalul-Piraților,-cel-mai-important-festival-din-Delta-Dunării!-VEZI-unde-pot-vota-festivalierii.jpg)
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică

965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
-Lucrările-de-extindere-la-UAMS-Agigea-au-început.-Florin-Mitroi-„Echipa-e-deja-pe-teren”-(3).jpg)
Președintele CJC, Florin Mitroi, a anunțat demararea lucrărilor la Unitatea Medico-Socială Agigea
Constanța, sub cod galben de vânt!
Containere pentru deșeuri voluminoase, amplasate temporar în cartierul Km 5
Florin Mitroi: „Control în derulare la SCJU Constanța. Probleme grave, unele deja remediate”
Pregătiri pentru turul II al alegerilor prezidențiale 2025! Buletinele de vot vor ajung la Constanța sub escortă MAI
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

