Emoții la prima probă din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului
S-a încheiat prima probă scrisă din sesiunea de toamnă a Bacalaureatului. Candidații vor trece prin aceleași etape, la fel ca la sesiunea din vară. Absolvenții au intrat în sălile de examen până la ora 08:30, au primit subiectele și au avut la dispoziție 180 de minute pentru rezolvarea acestora. De data aceasta, la subiectul al treilea, candidații au avut de prezentat Tema și viziunea despre lume într-o operă de Mihail Sadoveanu.
Peste 118 cadre didactice din tot județul Constanța participă în comisiile de examinare și corectare pentru sesiunea de toamnă. Anul acesta, 1137 de absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a susțin cele trei probe scrise, număr scăzut comparativ cu sesiunea trecută din toamnă. Centrele de examinare din județ sunt Colegiul Comercial Carol I, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” și Liceul Tehnologic Tomis Constanța.
Unii dintre tineri spun că motivul pentru care nu au promovat examenul de maturitate din prima sesiune este că nu l-au tratat cu seriozitate. Alții nu s-au putut prezenta din diverse motive, dar spun că s-au pregătit pe timpul verii, pentru a promova. Au fost și candidați care spun că norocul este cel care i-a salvat.
La subiectul al treilea, candidații au avut de redactat Tema și viziunea despre Lume într-o operă de Mihail Sadoveanu. Cartea studiată de majoritatea elevilor este „Baltagul”. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. Rezultatele vor fi afișate pe data de 25 august. Nota minimă de promovare pentru fiecare probă este cinci, iar media finală necesară pentru a promova examenul este minimum şase.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

