Turneul Neurology Clinic 2023 s-a încheiat cu succes
Cupa Neurology Clinic la Fotbal Junior a ajuns la cea de-a treia ediție. Pe 19 august, la turneu au participat șase echipe care au demonstrat meciuri încinse și ambiția de a fi câștigători și sportivi remarcabili. Tocmai pentru a impulsiona copiii să facă sport în mod constant pentru beneficiile pe care le aduce sănătății fizice și mintale, doctor neurolog Silvia Popi a organizat și în 2023 Turneul Neurology Clinic:
„Ne bucurăm că putem organiza cea de-a treia ediție a Cupei Neurology Clinic, copiii sunt din ce în ce mai ambițioși, se pregătesc din ce în ce mai meticulos pentru campionat, ne bucurăm că ăți dau interesul, ei sunt viitorul nostru. Suntem în parteneriat cu Primăria Cumpăna, îi mulțumim doamnei primar că ne sprijină în desfășurarea acestui campionat și le dorim succes tuturor copiilor”, a declarat Silvia Popi, dr. Neurolo, Neurology Clinic.
Ca în fiecare an, și acest turneu de fotbal junior a fost organizat în cadrul Complexului Sportiv Centenarul 2018 din Cumpăna care dă ocazia tinerilor să-și dezvolte potențialul sportiv:
„Important este că la Cumpăna demonstrăm că sportul este un mod de viață și atragem de fiecare dată competiții pe acest stadion. Și este o bucurie să-i vedem cum ei, practic, învață arta fair-play-ului prin lupta pe care o dau pe teren. Doamna Silvia Popi, care reprezintă Neurology Clinic, este și sponsorul principal al acestei competiții, iar anul acesta avem în luptă șase echipe, echipe care vin atât din Constanța, din Mangalia, din Eforie și, bineînțeles, comuna Cumpăna, comuna gazdă”, a declarat Mariana Gâju, primar comuna Cumpăna.
După o finală intens disputată și multe emoții acumulate, echipa Victoria Cumpăna a fost câștigătoare cu scorul de 3 – 1 în fața echipei Primavera Constanța. Pe lângă spectacolul din teren a fost și o atmosferă de neuitat în tribune, cu galerii frumoase ce i-au încurajat pe sportivi.
Toate echipele participante au arătat că știu să joace un fotbal din ce în ce mai competitiv.
„Dragii noștri fotbaliști, mici fotbaliști, toți sunteți câștigători, faptul că vreți și luptați în aceste competiții sportive, chiar dacă este vacanță, învățați ce înseamnă competiția, tocmai de aceea vă felicităm și vă îndemnăm să practicați sportul mai departe. Iubiți fotbalul și practicați-l”, a mai declarat Mariana Gâju, primar comuna Cumpăna.
Înmânarea cupei Neurology Clinic a fost un moment plin de bucurie, atât pentru tinerii fotbaliști cât și pentru părinții lor și toți susținătorii de pe stadion. Organizatorii au oferit tuturor copiilor participanți la turneu diplome și medalii, încurajându-i să practice sport în mod constant pentru a-și menține sănătatea și a-și dezvolta voința, reziliența și spiritul de echipă.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-Începe-Festivalul-Piraților,-cel-mai-important-festival-din-Delta-Dunării!-VEZI-unde-pot-vota-festivalierii.jpg)
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică

965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
-Lucrările-de-extindere-la-UAMS-Agigea-au-început.-Florin-Mitroi-„Echipa-e-deja-pe-teren”-(3).jpg)
Președintele CJC, Florin Mitroi, a anunțat demararea lucrărilor la Unitatea Medico-Socială Agigea
Constanța, sub cod galben de vânt!
Containere pentru deșeuri voluminoase, amplasate temporar în cartierul Km 5
Florin Mitroi: „Control în derulare la SCJU Constanța. Probleme grave, unele deja remediate”
Pregătiri pentru turul II al alegerilor prezidențiale 2025! Buletinele de vot vor ajung la Constanța sub escortă MAI
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

