Un derby al suferinței
Fotbaliștii Farului numără minutele rămase până la startul partidei cu Dinamo București, din etapa a zecea a Superligii. Campioana României pornește cu prima șansă în această confruntare, chiar dacă este departe de forma arătată în finalul sezonului trecut. În plus, „marinarii“ se simt datori față de suporterii lor după parcursul sub așteptări din acest start de campionat.
Altădată un derby pentru pozițiile din prima parte a clasamentului, prima confruntare din acest sezon dintre Dinamo și Farul pare mai degrabă una pentru salvarea de la retrogradare.
„Alb-roșii“ sunt nou-promovați în Superligă și se confruntă cu mari probleme financiare, în timp ce campioana României are parte de un start de sezon sub așteptări. „Marinarii“ au ratat pe rând calificarea în grupele Ligii Campionilor și grupele Conference League, iar în campionat au suferit deja cinci înfrângeri în opt meciuri disputate.
În aceste condiții, cele trei puncte puse în joc sunt extrem de importante pentru ambele formații care nu vor să se afunde și mai mult în subsolul clasamentului. Mai mult decât atât, elevii pregătiți de Gheorghe Hagi se simt datori față de proprii suporteri, care aveau așteptări mai mari de la favoriții lor, mai ales după ce au înregistrat cea mai mare performanță din istoria clubului.
Înaintea partidei din cadrul etapei a zecea, Dinamo și Farul erau despărțite de doar un punct în clasament, „marinarii“ aflându-se pe locul 11, cu 9 puncte, în timp „alb-roșii“ sunt doar pe 13 și cu un meci în plus disputat.
Meciul Dinamo București – Farul Constanța este programat să înceapă la ora 21.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

