CONSTANȚA. Sute de amenzi date de jandarmi, în ultima săptămână
În perioada 16-23 octombrie, peste 150 de jandarmi ai Grupării Mobile au acţionat în mod independent dar şi în sistem integrat cu Poliţia, pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea climatului de ordine şi siguranţă, în municipiul Constanţa. Au fost executate peste 200 de misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice.
În această perioadă jandarmii au aplicat 581 sancţiuni contravenţionale, dintre care 460 avertismente scrise şi 121 amenzi, valoarea acestora fiind de peste 42350 lei. Majoritatea sancțiunilor contavenționale au fost acordate pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva virusului Covid 19 în zonele aglomerate (gări și supermarketuri), dar și în mijloacele de transport (trenuri și autobuzele CT Bus).
De asemenea, jandarmii grupării au constatat nouă fapte de natură penală, dintre care trei în mod independent şi șase în cooperare cu Poliţia, fiind identificaţi 12 făptuitori.
Au mai fost executate zece misiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS