CONSTANŢA. O femeie a plecat din spital cu fiul ei de două luni, după ce a aflat că ambii au coronavirus: poliţiştii i-au întocmit dosar penal
O femeie de 32 de ani este cercetată de poliţiştii constănţeni după ce a plecat din spital cu fiul ei de două luni, după ce i s-a spus că amândoi au fost diagnosticaţi cu noul coronavirus.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, sâmbătă, poliţişti din cadrul Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie, de 32 de ani, împreună cu fiul acesteia, în vârstă
de două luni, au plecat din spital, după ce femeii i se comunicase faptul că ambii au fost confirmaţi cu virusul.
„În scurt timp, poliţiştii au identificat-o pe aceasta, împreună cu minorul, fiind transportaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa”, arată un comunicat al IPJ Constanţa.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS