Bărbat hărțuit și amenințat de fosta iubită, medic rezident la Constanța: „Îmi trimitea poze cu cadavre de la morgă și spunea că o să mi se întâmple la fel”

Un bărbat din Călărași este terorizat de fosta iubită, medic rezident în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală Constanța. El susține că tânăra îl hărțuiește și îl amenință. Mai mult, ea i-ar fi trimis fotografii cu cadavre pe masa de autopsie, spunându-i că și el va ajunge acolo.
Potrivit canalsud.ro, cei doi s-au cunoscut pe rețelele de socializare. Ambii fiind divorțați, să-și găsească liniștea împreună. Însă, la câteva luni de relație, cei doi s-au certat. Atunci a început coșmarul pentru Marius.
Într-una dintre certuri, femeia i-a trimis lui Marius mai multe fotografii cu cadavre aflate pe masa de autopsie și i-a spus că așa i-ar face și fostei lui soții, iar el să se uite. Ulterior, i-ar fi spus că și el va ajunge acolo.
„Începutul a fost ok. Cam după trei luni a devenit mai grav, ea era deranjată de problemele pe care le aveam eu cu fosta soție și procese. A devenit deranjată (...) În momentul în care ea lucra la IML la institut, se băga în seamă, mă căuta. La un moment dat mi-a trimis de la locul de muncă, de la morgă, poze cu diferite cadavre și, din gelozie, crezând că eu o înșel, avea niște filme în cap, îmi trimitea fotografii și spunea că o să mi se întâmple la fel”, a declarat Marius, bărbatul hărțuit, pentru Canal Sud.
Bărbatul a sesizat Colegiul Medicilor, dar și Poliția.
Sursă foto: canalsud.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

