Farul, obligată să învingă la Buzău
Farul Constanța nu are timp de regrete după înfrângerea cu CFR Cluj din Superliga României. La numai trei zile după partida din Gruia, campioana României evoluează în Cupa României, tot în deplasare, contra Gloriei Buzău.
Aflați pe ultimul loc al grupei D, „marinarii” sunt obligați să câștige această dispută dacă nu vor să părăsească competiția încă din această fază. În prima partidă, Farul a fost învinsă de FC Voluntari cu scorul de 2-0.
„Nu suntem acolo unde ne gândeam, nu avem punctele la care ne gândeam. Nu avem cum să vorbim de o criză și chiar dacă ar fi, important este să strângem rândurile, să mergem să jucăm, să ne revenim. Dar, în fotbal toate durează o zi, de mâine trebuie să vedem ce trebuie să facem. Trebuie să schimbăm și mai ales în plan de atitudine și determinare, eu cred că la orice jucător trebuie schimbat mult mai mult”, a declarat Gheorghe Hagi, manager tehnic Farul Constanța.
Partida cu Gloria Buzău, contând pentru etapa a doua din faza grupelor Cupei României la fotbal, este programată să înceapă miercuri, de la ora 17.30.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Florin Mitroi: „Control în derulare la SCJU Constanța. Probleme grave, unele deja remediate”

Pregătiri pentru turul II al alegerilor prezidențiale 2025! Buletinele de vot vor ajung la Constanța sub escortă MAI

Neversea Kapital recrutează peste 1.000 de voluntari pentru prima ediție a festivalului din 2025
Nouă sportivi, opt medalii: bilanț remarcabil pentru „Marea Neagră” la Campionatul Naţional de Kick-Boxing
Trafic reorganizat în zona Cimitirului Central din Constanța
„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română
Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

