Incident șocant în Capitală. O femeie a murit după ce a fost stropită cu benzină și incendiată, în scara unui bloc

Incident șocant în scara unui bloc din Capitală. O femeie a fost stropită cu benzină și i s-a dat foc. Din păcate, echipajul de prim ajutor sosit la fața locului nu a mai putut face nimic pentru aceasta.
„La data de 06 noiembrie 2023, în jurul orei 08.30, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 20 Poliţie, a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că în scara unui bloc din Sectorul 6, o femeie ar fi fost stropită cu benzină şi i s-ar fi dat foc. În urma deplasării la faţa locului, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă. Totodată, aceştia au procedat la stingerea focului cu extinctoarele din dotare până la sosirea pompierilor”, anunţă Poliţia Capitalei.
La faţa locului s-au deplasat pompieri, care au lichidat incendiul, dar şi un echipaj SMURD care a constatat decesul victimei.
„În vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu Serviciul Omoruri. Trupul neînsufleţit va fi transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei”, precizează poliţiştii.
Potrivit observatornews.ro, femeia stropită cu benzină și incendiată în scară avea 54 de ani și era administratora blocului unde s-a produs tragedia.
Sursă foto: observatornews.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

