dobroge.tv

Live

Tragedie în această seară, în Constanța: un bărbat a murit într-o sală de jocuri

Tragedie în această seară, în Constanța: un bărbat a murit într-o sală de jocuri
11 noiembrie 2023
Redactia DTV
Publicitate

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină sâmbătă, 11 noiembrie, într-o sală de jocuri din municipiul Constanța.

Potrivit primelor informații, un bărbat a fost găsit inconștient.

La fața locului au intervenit un echipaj de terapie intensivă mobilă și un echipaj de prim ajutor.

Din nefericire, cadrele medicale ajunse la fața locului au declarat decesul bărbatului de aproximativ 30 de ani.

UPDATE. Ce spun poliţiştii

La data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 18.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 3 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil de pe strada Mihai Viteazu, se află o persoană inconștientă.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat un bărbat, de 32 de ani.

Asupra acestuia au fost efectuate manevre de resuscitare, în urma cărora persoana a fost declarată decedată.

Cu ocazia examinării exterioare a cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă urme vizibile de violență, fiind transportat la morgă, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursă foto: Ziarul Incomod

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233