dobroge.tv

Live

CSM Constanța a scăpat victoria printre degete

22 noiembrie 2023
Publicitate

CSM Constanța a scăpat printre degete a patra victorie consecutivă în grupele EHF European League. Formația de pe litoral a remizat seara trecută în Polonia, împotriva celor de la Chrobry Glogow, într-o partidă încheiată cu scorul de 29 la 29. Constănțenii au fost egalați pe final de meci, după ce au avut un avans de două goluri pe tabela de marcaj.

Învingători într-o manieră categorică în partida de la Constanța, din etapa a treia a grupelor EHF European League, handbaliștii de la CSM Constanța n-au mai reușit să repete performanța și în prima rundă a returului. Elevii pregătiți de George Buricea au evoluat marți seară în Polonia, contra lui Chrobry Glogow, formație ieșită din cursa pentru calificarea în faza următoare a competiției. După prima repriză, victoria părea a fi una ușor de obținut, constănțenii intrând la cabine cu un avans de cinci goluri. În actul secund, polonezii au revenit în teren mult mai montați și au reușit să recupereze din handicap. Lovitura de grație au dat-o în finalul meciului, când au egalat la 29.

„Pentru suporteri a fost un meci impresionant, însă pentru noi nu a fost atât de bun pentru că am jucat foarte bine în prima repriză, însă am fost o mulțime de greșeli în actul secund. Din acest motiv acest meci s-a terminat la egalitate. Am vrut să câștigăm ambele puncte puse în joc, dar așa se întâmplă în sport și trebuie să ne mulțumumim cu acest rezultat. Pentru noi nu este foarte bine, dar așteptăm să vedem cum evoluează grupa și apoi vom face calculele”, a declarat Ionuț Pușcașu, antrenor secund CSM Constanța.

În celălalt meci al grupei, Sporting a învins într-o manieră categorică pe Tatabanya, astfel că ambele se află acum la egalitate de puncte în clasament, câte patru. Liderul grupei H rămâne CSM Constanța, care are șapte puncte după patru runde. Constănțenii au șansa de a-și asigura primul loc în runda următoare, când vor întâlni pe teren propriu pe ungurii de la Tatabanya. Partida este programată să aibă loc pe 28 noiembrie.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233