JUDEȚUL TULCEA. Incendiu la o navă încărcată cu cereale, în zona Mila 35: pompierii s-au luptat două ore cu flăcările

În cursul acestei nopți, în jurul orei 00:30, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o navă ce transporta cereale, ancorată în zona Mila 35, județul Tulcea.
Pentru gestionarea situației de urgență, au fost dislocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, un echipaj al Poliției de Frontieră, un echipaj din cadrul Administrației Fluviale a Dunării de Jos și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.
Sosiți la locul evenimentului, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta generalizat, cu degajări mari de fum, la o încăpere a navei.
Aceștia au procedat la localizarea și la lichidarea incendiului folosind mijloacele specifice din dotare.
De asemenea, pentru stingerea focului s-a folosit și remorcherul aflat în dotarea AFDJ.
După aproximativ două ore, incendiul a fost lichidat. Din fericire, nu au fost persoane surprinse de flăcări iar în urma focului, a ars o încăpere a navei, iar alte cinci au fost afectate, pe o suprafață de aproximativ 150 mp.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric.
Sursă foto: ISU Delta Tulcea
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

