Noaptea dintre ani pe litoralul românesc
Revelionul la malul mării a devenit una dintre cele mai bune opțiuni pentru turiști, după stațiunile montane. Și anul acesta, hotelierii îi așteaptă la malul mării pe toți cei care vor să petreacă altfel noaptea dintre ani, cu meniuri rafinate, petreceri tematice, muzică bună, pachete Spa și multă voie bună.
Cei care nu și-au făcut încă planuri pentru Revelion, mai au încă timp și asta pentru că operatorii economici de la malul mării încă au ofertele deschise pentru turiști.
„Pentru foarte mulți turiști noaptea dintre ani pe litoralul românesc a devenit deosebit de interesantă, destinația Mamaia Constanța fiind o alternativă pe timp de iarnă pentru petrecerea Revelionului”, a declarat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Hotelierii de pe litoral care organizează revelionul la malul mării, au deja un grad de ocupare de aproape 100%. Cei care vor petrece noaptea dintre ani la mare, se vor bucura de pachete speciale acces la Spa-urile din incinta hotelurilor și multe surprise.
″În prezent pachetele pentru Revelion s-au vândut în proporție de 90 la sută. În câteva zile cu siguranță nu vom mai avea locuri″, susține Adrian Dinu, Manager Hotel din stațiunea Mamaia.
″Pentru perioada de Revelion s-au rezervat un număr de 55 de pachete ce includ: 3 nopți de cazare cu pensiune completă, terapii pentru doamne și domni, welcome package, petrecere de Revelion și foc de artificii, acces Spa pentru piscină interioară, saună, jacuzzi și sală de sport”, a declarat Dragoș Tudorache, general manager hotel din stațiunea Mamaia.
Astfel, după stațiunile montane, petrecerea sărbătorilor și a revelionului pe litoral a devenit o alternativă pentru turiștii care vor să simtă briza chiar și iarna când valurile sunt mai puternice, iar imaginea mării este una inedită.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

