dobroge.tv

Live

STUDIU. Românii sunt mai cumpătaţi în acest an în preajma sărbătorilor de iarnă

20 decembrie 2023
Publicitate

Românii sunt mai cumpătaţi în acest an în preajma sărbătorilor de iarnă. Potrivit unui studiu, aceștia cheltuie cu 12% mai puţin decât anul trecut pe mâncare, cadouri şi decoraţiuni, iar suma medie se ridică la aproape 1.200 de lei. Mai mult, 56% din oameni au ales să stea acasă de Crăciun și doar 39% vor pleca în vizită la rudele din țară sau din străinătate.

Românii se gândesc de două ori înainte atunci când vine vorba de cumpărăturile pentru sărbătorile de iarnă. Comparativ cu anul trecut, în 2023 oamenii vor cheltui cu 12% mai puțin pe mâncare, cadouri, dar și pe decorațiuni.

„Având în vedere creşterile preţurilor produselor şi serviciilor din ultimul an, cei 88% dintre românii care declară că pentru sărbătorile de Crăciun vor aloca un buget similar sau mai mic celui din 2022, vor fi nevoiţi să facă ajustări ale coşului de cumpărături, întrucât un astfel de buget nu le-ar permite să achiziţioneze aceleaşi produse sau să menţină acelaşi nivel de cadouri şi cheltuieli ca anul trecut”, se arată în studiu.

Însă, chiar dacă vor cheltui mai puțin, totuși mulți așteaptă cu nerăbdare sărbătorile de iarnă. 73% dintre români au mai multe sentimente pozitive în așteptarea Crăciunului, comparativ cu anul treuct când doar 64% dintre aceștia se bucurau de magia sărbătorilor.

„Pe de altă parte, gândurile negative nu îi părăsesc pe 22% dintre români nici anul acesta, indiferenţa- 7% şi tristeţea sau stresul - 7%, fiind cel mai des menţionate”, potrivit datelor din raport

Pentru mulți români Crăciunul și sărbătorile înseamnă ,,acasă”, aproape de cei dragi.

„Anul acesta, 56% din români îşi vor petrece Crăciunul acasă și 39% vor merge în vizită la cei dragi”, se mai arată în studio.

În ceea ce privește cadourile de Crăciun, românii se declară mulțumiți pentru orice ar primi. Gestul, spun ei, este tot ceea ce contează.

„Cele mai dorite cadouri sunt hainele şi de Crăciunul acesta cu 30%, în special de către tinerii între 18-34 ani .Articolele vestimentare sunt urmate de bijuterii, ceasuri cu 18% şi de produsele de îngrijire personală tot cu 18%. Spre exemplu, 22% dintre femei îşi doresc produse de îngrijire personală vs. 14% în cazul bărbaţilor. De asemenea, 43% dintre români, au cumpărat cadourile de Crăciun din magazinele fizice și doar 26% au plasat comenzi online”, se arată în studiu.

Indiferent de cât vor cheltui, pentru români Crăciunul înseamnă bucuria de a fi aproape de cei dragi, la masa plină de trufandele și preparate tradiționale, ciocnind un pahar de vin în cinstea unui an mai bun și mai blând.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233