Acțiuni de amploare ale polițiștilor, în weekend! Peste 80 de șoferi au rămas fără permisul de conducere

În weekend-ul care s-a încheiat, polițiștii au acționat cu efective mărite pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe interzise.
Astfel, aproximativ 397 de poliţişti din structurile operative au desfășurat zilnic activități pentru a preveni faptele antisociale şi au intervenit la 361 de evenimente, dintre care 322 au fost sesizate de către cetăţeni prin 112.
Polițiștii au organizat, independent sau în sistem integrat cu jandarmii, 265 de acţiuni în județul Constanța, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea traficului şi consumului de substanțe interzise, precum şi pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră.
Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 1.154 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 507.000 de lei.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 82 de șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de
conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducere agresivă, pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a substanțelor interzise, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
De asemenea, au fost oprite din a circula 59 de vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
În cadrul acțiunii Blocada, au fost organizate 97 de filtre rutiere pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic, fiind legitimate peste 2.600 de persoane și verificate peste 2.000 de vehicule.
Totodată, 708 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 128 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.
În cadrul activităților desfășurate, au fost depistate trei persoane urmărite la nivel național, au fost dispuse șase măsuri preventive și au fost constatate 29 de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Florin Mitroi: „Control în derulare la SCJU Constanța. Probleme grave, unele deja remediate”

Pregătiri pentru turul II al alegerilor prezidențiale 2025! Buletinele de vot vor ajung la Constanța sub escortă MAI

Neversea Kapital recrutează peste 1.000 de voluntari pentru prima ediție a festivalului din 2025
Nouă sportivi, opt medalii: bilanț remarcabil pentru „Marea Neagră” la Campionatul Naţional de Kick-Boxing
Trafic reorganizat în zona Cimitirului Central din Constanța
„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română
Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

