dobroge.tv

Live

Percheziții în municipiul Mangalia, la locuința a două persoane fizice și sediul unei persoane juridice

Percheziții în municipiul Mangalia, la locuința a două persoane fizice și sediul unei persoane juridice
22 octombrie 2024
Redactia DTV
Publicitate

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 22 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație de produse contrafăcute.

Perchezițiile au avut loc în municipiul Mangalia, la locuința a două persoane fizice și sediul unei persoane juridice.

Din cercetările efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada 2022 – 2024, administratorul unei societăți comerciale și un angajat al acesteia ar fi comercializat bunuri contrafăcute (parfumuri, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte).

În acest caz cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233