CONSTANȚA. A fost oprit de polițiști pentru că circula haotic! Șoferul era băut

La data de 30 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea faptelor săvârșite cu violență și a consumului și traficului de droguri.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 38 de persoane și au fost verificate 9 vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 11.000 de lei.
Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, trei șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului pentru conducere sub influența alcoolului și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
De asemenea, în jurul orei 18.40, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care circula haotic pe bulevardul I.C. Brătianu.
Acesta a fost legitimat, stabilindu-se că are 74 de ani.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
.jpeg)
Zile de sărbătoare la malul mării: Bricul Mircea poate fi vizitat de doritori
.jpeg)
Unde este amplasat containerul pentru deșeuri voluminoase?

RAJA: Zilele Constanței, marcate prin concerte pline de emoție și energie
Premiul Opera Omnia pentru critică și istorie literară acordat prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, de la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius” din Constanța
ePatrimoniu, o platformă digitală modernă, ușor de accesat și de utilizat
Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres
ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

