Articole vestimentare și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute în valoare de 40.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră de la PTF Negru Vodă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit, în portbagajul unui autoturism, 95 de produse constând în articole vestimentare și încălțăminte, în valoare de 40.000 lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
În data de 29.11.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autoturism, condus de către un cetățean român în vârstă de 43 de ani.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit, în portbagaj, 95 de produse constând în articole vestimentare și încălțăminte, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Produsele, în valoare de aproximativ 40.000 lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

