Prima sancțiune aplicată după operaționalizarea sistemului E-SIGUR. O șoferiță a fost amendată

Astăzi, 21 ianuarie, polițiștii din cadrul Direcției Rutiere au întocmit primul proces-verbal de constatare a contravenției, ca urmare a folosirii sistemului e-SIGUR.
Astfel, o femeie, de 28 de ani, din Adjud, județul Vrancea, a fost sancționată cu o amendă de 810 lei și 3 puncte de penalizare, pentru că a condus, la data de 12 ianuarie 2025, un autoturism, cu viteza de 73 de km/h (+23 km/h), pe DN2, în localitatea Adjud.
Fapta a fost înregistrată cu aparatul radar marca Trucam II, iar sancțiunea a fost aplicată după colectarea datelor prin sistemul e-SIGUR și parcurgerea pașilor legali necesari.
Începând cu 1 ianuarie 2025, a fost operaționalizat sistemul de monitorizare a traficului rutier pe drumurile publice din România cu privire la posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, obținute cu mijloace tehnice din dotarea Poliției Române și colectate automat prin sistemul e-SIGUR.
Acest sistem prelucrează imaginile surprinse cu ajutorul cinomometrelor Trucam pe autostrăzile A1 și A2, precum și în județul Vrancea, în zonele cu risc ridicat. Ulterior, acest sistem va fi extins la nivel național. Constatarea și aplicarea sancțiunilor se realizează de polițiști nominalizați în acest sens.
„Reamintim că nerespectarea regimului legal de viteză reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere, iar respectarea legislației de către toți participanții la trafic ar reduce semnificativ dramele care se întâmplă pe șosele.
Scopul implementării acestui sistem și al tuturor acțiunilor desfășurate în teren de polițiști este prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea tuturor participanților la trafic”, transmite Poliția Română.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

