dobroge.tv

Live

Accident rutier la ieșire din orașul Babadag. Pompierii au găsit o victimă încarcerată

Accident rutier la ieșire din orașul Babadag. Pompierii au găsit o victimă încarcerată
10 februarie 2025
Redactia DTV
Publicitate

În cursul acestei dimineți, la ieșirea din orașul Babadag din jud. Tulcea, s-a produs un accident rutier între două autoturisme în care se aflau 3 persoane.

La locul evenimentului au fost direcționate mai multe echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță dar și un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Babadag cu o autospecială de stingere și modul pentru descarcerare.

Ajunși la locul evenimentului, pompierii tulceni au găsit o victimă încarcerată într-unul dintre autoturisme și au procedat la extragerea acesteia, iar în scurt timp s-a reușit scoaterea din fiarele contorsionate ale autoturismului și a fost predată conștientă și cooperantă echipajelor medicale sosite la fața locului.

De asemenea o a doua victimă, cu traumatisme minore a fost preluată și transportată de echipajele medicale la o unitate de primiri urgențe din Tulcea. A treia persoană implicată în accidentul rutier a refuzat transportul al spital.

OFICIAL de la IPJ Tulcea

La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 07:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Tulcea au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 22 E87 s-a produs un accident rutier.

În urma activităților desfășurate de polițiști, s-a stabilit faptul că un bărbat de 46 de ani ar fi condus un autoturism, iar la ieșire din localitatea Babadag, din cauza neadaptării vitezei regulamentare a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 20 de ani.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi conducători auto aceștia fiind transportați la spital.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Publicitate

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233