Universitatea „Ovidius” din Constanța: Atelier de lucru pe tema adaptării comunităților locale la consecințele schimbărilor climatice

Institutul pentru Nanotehnologii și Surse Alternative de Energie (INSAE) din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC), în colaborare cu Primăria Orașului Ovidiu, organizează joi, 20 martie 2025, Atelierul de lucru cu tema „Soluții de creștere a rezilienței comunităților locale în vederea adaptării la consecințele schimbărilor climatice”.
Manifestarea se va desfășura începând cu ora 14.00, la Centrul Cultural „Elena Roizen” din orașul Ovidiu, județul Constanța. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului DTEClimate – Act4D-Eutrophication, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (Apel: PNRR-III-C9-2022 – I5. Înființarea și operaționalizarea Centrelor de Competență), Contract nr. 7/16.11.2022.
Potrivit organizatorilor, la întâlnire vor participa reprezentanți ai Consiliului Local al orașului Ovidiu, specialiști din UAT-urile Ovidiu, Năvodari, Lumina și Municipiul Constanța, reprezentanți ai comunităților locale, experți din cadrul Agenției pentru Protecția Mediului, Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, Administrației Canalelor Navigabile, ADI Zona Metropolitană Constanța, Direcției pentru Agricultură Județeană Constanța, Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Prezentările vor fi susținute de cadre didactice ale Universității „Ovidius” din Constanța, alături de profesori de la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București și invitați de la instituțiile partenere în proiectul DTEClimate – Act4D-Eutrophication, din Italia și Africa de Sud.
„Specialiștii din echipa de implementare vor prezenta procedurile care au fost dezvoltate în cadrul proiectului pentru colectarea de date, procesarea și analiza acestora, dezvoltarea de modele de simulare și prognoze cu privire la evoluția ecosistemelor acvatice în contextul schimbărilor climatice, precum și soluții de atenuare a acestor efecte, de adaptare a comunităților, prevenire și planuri de acțiune pentru diferite scenarii”, precizează prof. univ. dr. ing. Eden Mamut, directorul proiectului DTEClimate – Act4D-Eutrophication.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

