Încep lucrările de reabilitare termică a trei blocuri din Constanța, printr-o investiție de aproape 11 milioane de lei finanțată prin PNRR

Primăria Municipiului Constanța a demarat lucrările de reabilitare termică pentru blocurile FT4, FT3A și FT3B, situate în zona Soveja, în cadrul unui proiect amplu finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Valoarea totală a investiției se ridică la aproape 11 milioane de lei și vizează eficientizarea energetică și modernizarea fondului locativ din oraș.
Contractele de execuție au fost semnate de primarul municipiului Constanța, marcând un pas important spre reducerea consumului energetic, creșterea confortului termic și scăderea costurilor de întreținere pentru locatari.În acest context , în data de 15 aprilie 2025, la Casa de Cultură a avut loc o ședință de informare destinată beneficiarilor proiectului. La întâlnire au participat reprezentanți ai Primăriei, ai firmelor contractoare, locatarii și reprezentanții legali ai asociațiilor de proprietari. Scopul acestei întâlniri a fost de a asigura o comunicare directă și transparentă cu cetățenii și de a răspunde întrebărilor privind etapele de implementare.
Ce aduce reabilitarea termică?
- Reducerea pierderilor de căldură
- Scăderea risipei de energie
- Creșterea confortului termic în apartamente
- Facturi mai mici la întreținere
Lucrările vor cuprinde:
- Izolarea termică a pereților exteriori
- Înlocuirea tâmplăriei cu geamuri performante din PVC cu vitraj tripan și garnituri de etanșare duble
- Izolarea planșeului peste subsol și peste ultimul nivel
- Glafuri noi din tablă vopsită în câmp electrostatic
- Modernizarea unor instalații sanitare și electrice
- Montarea de uși de acces cu sisteme de închidere automată, mecanică sau electrică
Suprafața totală desfășurată a celor trei clădiri este de 11.835,33 mp, toate având funcțiunea de locuințe colective.
Durata estimată a execuției este de 8 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor, iar garanția oferită este de 8 ani.Prin această investiție, Municipiul Constanța continuă angajamentul ferm față de tranziția verde și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

„Tăcerea e tot violență”, concurs de fotografie pentru siguranța în școli, organizat de Poliția Română

Muzeul de Artă Populară Constanța aduce în fața publicului medalii rare din epoca regală
_1024x682.jpg)
Avertizare meteo! Ploi, vijelii și descărcări electrice. Este Cod Galben
Ați văzut-o? O tânără de 21 de ani a fost dată dispărută
Tineri suspectați de deținere de substanțe psihoactive, prinși de jandarmi în Constanța
Continuă angajările la Cazino Constanța! VEZI ce posturi sunt disponibile
Peste 25 de tronsoane de zid din beton vor proteja calea ferată din Portul Constanța - VIDEO
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

