JUDEŢUL TULCEA. Anexa unei gospodării a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au intervenit de urgenţă - FOTO

În această seară, în jurul orei 21:00, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea, a fost alertat cu privire la producerea unui incendiu izbucnit la nivelul unei anexe gospodărești din localitatea Stejaru, județul Tulcea.
La locul incendiului, s-a deplasat un echipaj de salvatori din cadrul Stației de Pompieri Babadag, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
La
sosirea echipajului operativ, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, la o anexă a unei gospodării în care se afla și o butelie.
Forțele de intervenție au procedat la înlăturarea buteliei din zona cuprinsă de flăcări, iar incendiul a fost lichidat în limitele găsite, fără a fi semnalate victime.
A ars magazia pe o suprafață de 21 mp.
Cauza probabila de producere a incendiului, este efectul termic produs de o sobă fără acumulare de căldură.
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Percheziții în județul Tulcea. Polițiștii au descoperit 1.500 de elemente de muniție, două arme și cinci trofee de cerb

NAȚIONAL. O tânără de 33 de ani a murit la doar trei zile după ce a dat naștere unei fetițe: șapte copilași au rămas fără mamă

Maşină plină cu ṭigări de contrabandă, condusă de un ucrainean de 19 ani, oprită cu focuri de armă. GALERIE FOTO
Patru mașini blocate în nămeți, în județul Constanța. Echipele RAJDP lucrează la foc continuu pentru a menține drumurile deschise
O familie din Constanța își îngroapă fiul. Gabriel a murit în urma unui stop cardio-respirator: „Prea multe persoane, în special tineri, mor subit”
Primăria Municipiului Constanța a intervenit pentru ca circulația pe drumurile din oraș să se desfășoare în condiții optime
Arhiepiscopia Tomisului: „IPS Teodosie se roagă pentru preotul Cătălin Moroșan, dând dispoziție tuturor preoților din subordine să facă slujbe speciale pentru însănătoșirea părintelui”
Mai multe


Dializa, un ajutor până la transplant


Cum ne alegem medicul stomatolog


Eduard ANDREI artist plastic, istoric de artă


cu Bogdan Papacostea


cu Ciprian Vieru


cu Ciprian Vieru


cu Manu Nistor
