JUDEȚUL CONSTANȚA. Șase persoane au ajuns la spital după ce o mașină și o autoutilitară s-au ciocnit
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină sâmbătă, 18 martie, la ieșire din localitatea Băneasa spre Constanța.
Potrivit primelor informații, o mașină și o autoutilitară s-au ciocnit. În urma impactului șase persoane au fost rănite.
La fața locului intervin două ambulanțe SAJ B2, două echipaje SMURD B și o Autospecială de transport personal și victime multiple.
Cele șase victime au fost preluate de două ambulanțe SAJ și sunt transportate către CPU Băneasa, acestea urmând a fi preluate de către Autospeciala de transport personal și victime multiple din cadrul Detașamentului Medgidia pentru a fi transportate la UPU Constanța, transmit pompierii constănțeni.
Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța transmit că este vorba despre patru adulți și doi copii care prezintă traumatism cranio-cerebral.
Sursă foto: ambulantacovasna.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS

.jpeg)



-Accident-rutier-grav-în-Constanța-trei-persoane-transportate-la-spital-(2).jpg)



.jpeg)

