Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore. A fost prins băut la volan

La data de 26 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 33 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Astfel, la data de 25 februarie a.c., în jurul orei 23.40, bărbatul ar fi fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe strada 24 Ianuarie din stațiunea 2 Mai.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultattul fiind 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, 26 februarie, a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Pensionarii vor primi un sprijin financiar, dar NU toți! Cine sunt beneficiarii

Zilele Porților Deschise, la Universitatea „Ovidius” din Constanța

Florin Mitroi: „Vom ajusta transportul public pe baza realității călătorilor”
CONSTANȚA. Trafic reorganizat! Ce străzi vor deveni cu sens unic
Lecții de matematică gratuite pentru Bacalaureat 2025
Acțiune a polițiștilor rutieri în municipiul Medgidia. Au fost aplicate mai multe amenzi
Memorandum pentru dezvoltarea judo-ului în România
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

