Ce au descoperit polițiștii de frontieră într-un autocar sosit din Turcia

Poliţiştii de frontieră au descoperit, în urma unui control polițienesc efectuat asupra unui autocar sosit din Turcia, 204 bunuri estimate la o valoare de aproximativ 105.000 lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute și susceptibile a fi contrafăcute.
În data de 06.04.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 39, au oprit pentru control un autocar care se deplasa pe ruta Turcia-România.
Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în autocar, 204 bunuri (parfumuri și articole vestimentare) care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Produsele se aflau în posesia a doi cetățeni români, însă aceștia nu dețineau documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație.
Bunurile, în valoare totală de aproximativ 105.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

