dobroge.tv

Live

Amendă de 100 de euro pe lună pentru persoanele nevaccinate, de peste 60 de ani, din Grecia

Amendă de 100 de euro pe lună pentru persoanele nevaccinate, de peste 60 de ani, din Grecia
14 ianuarie 2022
Redactia DTV
Publicitate

Persoanele nevaccinate în vârstă de peste 60 de ani urmează să plătească - începând de la 16 ianuarie - o „amendă de 100 de euro pe lună”, atât timp cât nu se vaccinează, a anunţat Guvernul grec, care precizează că vaccinarea aceste categorii de vârstă a populaţiei este obligatorie de la sfârşitul lui noiembrie, relatează AFP, citat de news.ro.

Această decizie a fost luată din cauză că ”nouă morţi din zece din cauza covid-19 au loc în această tranşă de vârstă”, a subliniat joi într-o conferinţă de presă un purtător de cuvânt al Guvernului, Yannis Economou.

El a precizat că „şapte persoane intubate din zece au peste 60 de ani, iar opt din zece nu sunt vaccinate”.

Începând de la 16 ianuarie, sancţiunile prevăzute de lege vor fi aplicate, iar o amendă administrativă lunară de 100 de euro va fi aplicată atât timp cât aceste persoane nu se vaccinează”, a subliniat el.

Cu scopul de a îndemna la vaccinare împotriva covid-19, premierul Kyriakos Mitsotakis anunţa la sfârşitul lui noiembrie că vaccinarea este obligatorie în cazul persoanelor în vârstă de peste 60 de ani şi le-a dat termen persoanelor nevaccinate să se vaccineze până la 16 ianuarie.

Ministrul grec al Sănătăţii Thanos Plevris a anunţat joi, la radio, că 50 de centre de teste de depistare urmează să fie instalate în apropierea unor tabere ale armatei, pentru a ajuta farmaciile, care efectuează teste PCR şi transgenice.

Potrivit unor date oficiale de la sfârşitul lui noiembrie, aproape 67% din populaţia generală a Greciei s-a vaccinat - inclusiv 79% dintre adulţi.

Pandemia s-a soldat cu 21.600 de morţi în grecia, iar rata mortalităţii a crescut puternic începând de la începutul lui noiembrie.

Miercuri s-au înregistrat 77 de morţi din cauza covid-19 în 24 de ore, iar 670 de persoane erau internate la reanimare.

În lupta împotriva variantei omicron a SARS-CoV-2, autorităţile sanitare elene au decis să prelungească cu o săptămână - până la 23 ianuarie - restricţii impuse în urmă cu 16 zle, şianume închiderea barurilor şi restaurantelor la miezul nopţii, interzicerea muzicii şi adunărilor.

Varianta indiană (delta) vizează de-acum maipuţin de 20% dintre cazuri, potrivit lui Thanos Plevris.


Sursă foto: Observator News

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233