dobroge.tv

Live

INCERTITUDINI PE LITORAL

Pregătirile pentru minivacanța de Paște sunt în toi: unele unități economice se pregătesc de redeschidere, în timp ce altele rămân cu lacătul pus

12 aprilie 2021
Publicitate

Este forfotă în stațiunile de pe litoral. Operatorii se pregătesc de zor pentru perioada sărbătorilor. Totuși, restricțiile i-au făcut pe unii dintre operatori să se gândească de două ori înainte de a deschide. Autoritățile le reamintesc oamenilor că ne aflăm încă în starea de alertă și regulile trebuie respectate.

În Mamaia este forfotă. Nu este însă vorba de turiști, ci de muncitorii care fac ultimele pregătiri. Vestea că stațiunile se redeschid cu ocazia zilelor libere de 1 Mai și Paște i-a mobilizat pe mulți agenți economici de pe litoral, care trag tare ca totul să fie gata până la sosirea turiștilor.

O să deschidem cu o săptămână înainte de 1 mai, pe 26 aprilie, ne pregătim cu o săptămână înainte”, a declarat Iulian Stuparu, manager terasă.

Nu toți au același curaj. Sunt și patroni care așteaptă să se dea un verdict clar despre regimul în care vor funcționa terasele, barurile și restaurantele.

Se pun întrebări, dar nu avem nici noi răspunsuri ferme să le dăm pentru că nici noi nu știm exact și nimeni nu ne dă nici nouă un răspuns exact pentru situația care va fi de 1 Mai”, a declarat Jean Sasu, administrator terasă.

Singura măsură care nu este convenabilă pentru noi este ora de închidere, ora 18.00 în weekend. Oamenii ies din casă după ora 16-17, când termină serviciul și tocmai de asta nu este ok cu ora 18.00. Dacă ar fi fost ora 22.00, ca anul trecut, era mult mai în regulă pentru noi”, a declarat Dorin Ciubotaru, patron terasă.

Tocmai această situație incertă i-a făcut pe unii dintre administratorii de terase să amâne deschiderea.

Acesta este restaurantul nostru. Așa va rămâne pe perioada sărbătorilor de Paște și zilei de 1 Mai. Acum având în vedere contextul COVID, nu vor fi petreceri”, a declarat George Țicu, manager restaurant.

Chiar și așa, în cele mai multe zone de pe litoral, amenajările sunt pe ultima sută, inclusiv pe plajă.

Am început să ne pregătim, având în vedere că Paștele și 1 Mai ne bat la ușă. Ne pregătim pe toate planurile, atât pe partea de exterior: piscină, plajă, cât și pe partea de interior”, a declarat Costina Ciorbaru, reprezentant hotel.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunțat că va ridica o parte dintre restricții în minivacanța de 1 Mai și Paște. Totuși, multe norme rămân încă în vigoare.

Astăzi când vorbim, magazinele se închid conform reglementărilor, la ora 18.00, la ora 20.00, în funcție de indicele la 1.000 de locuitori, iar portul măștii este obligatoriu”, a declarat Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.

Oamenii sunt de părere că era nevoie de o relaxare. Turismul de pe litoral nu poate fi oprit indiferent de circumstanțe, cred unii dintre aceștia.

Întotdeauna a fost aglomerat și așa o să fie și acum”, spune o constănțeancă.

Să vină, și ei au dreptul dar toți trebuie să respecte aceleași reguli”, spune o altă constănțeancă.

Cei care aleg să petreacă zilele libere pe litoral nu trebuie să-și ia vacanță și de la respectarea măsurilor impuse de pandemie, spun autoritățile. În prezent, la Constanța, se aplică regulile specifice localităților cu o incidență între 4 și 7,5.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233