dobroge.tv

Live

Farul a pierdut amicalul cu Cerno More

22 septembrie 2022

Farul Constanța a pierdut meciul amical programat în această pauză competițională. Lipsiți de aportul celor mai importanți jucători, care au fost convocați la loturile naționale, „marinarii” au fost învinși aseară de bulgarii de la Cerno More Varna cu scorul de 3-1.

Publicitate

Absențele și-au spus cuvânt în jocul Farului din amicalul cu Cerno More Varna. Fără nu mai puțin de 11 jucători convocați la loturile naționale ale României, de tineret și de seniori, dar și fără portarul Marian Aioani şi atacantul Vlad Morar care au fost menajați, „marinarii” au găsit greu drumul spre poarta bulgarilor.

Oaspeții au reușit deschiderea scorului în finalul primei reprize, pentru ca în actul secund să mai înscrie de două ori. Golul de onoare al elevilor lui Gheorghe Hagi a fost marcat în minutele de prelungire de tânărul Robert Băceanu, din lovitură de la 11 metri

Mie personal îmi dă multă încredere acest gol și sper cât mai repede să fac pasul la echipa mare”, a declarat Robert Băceanu, Farul Constanța.

Pentru noi a fost un antrenament bun, mă bucur că am rezistat 48 de minute în teren, aveam nevoie de acest meci amical să nu ne ieșim din ritm și sperăm că în meciul cu UTA să nu mai arătăm aceeași față pe care am arătat-o astăzi și să câștigăm”, a declarat Romario Benzar, Farul Constanța.

Farul va susţine următorul meci oficial pe 2 octombrie, când va primi vizita celor de la UTA Arad, în cadrul etapei a XII-a. În clasamentul Superligii, „marinarii” ocupă prima poziție, cu 24 de puncte.

Publicitate

Publicitate
Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

Omul nou

Reteta Sanatatii

Detartrajul dentar

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233