„Centurile albe” s-au întrecut la Constanța
Sala de sport a Liceului cu Program Sportiv Nicolae Rotaru a fost neîncăpătoare sâmbătă dimineață cu prilejul Cupei „Centura albă” la judo. Peste o sută de copii aflați la început de drum în acest sport s-au luptat pentru cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Peste o sută de copii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani s-au luptat sâmbătă dimineață pe tatami, în sala de sport a Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanța. Acțiunea a făcut parte din Cupa „Centura Albă” la judo, ultima întrecere organizată de ACS Pantheon Constanța în cadrul proiectului „Judo – Sport și educație / Sportul pentru toți” desfășurat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
Băieți și fete, împărțiți pe categorii de greutate, cu toții s-au luptat până la ultimul strop de energie pentru medalii și un loc pe podium. Un rol important l-au jucat antrenorii, dar mai ales părinții, care i-au încurajat de pe margine. Și asta în condițiile în care pentru cei mai mulți copii aceasta a fost prima întrecere la care au luat parte în calitate de practicanți ai judo-ului. Micuții sportivi au reprezentat cluburi din municipiul Constanța și de pe raza județului Constanța, precum și din județele limitrofe, precum Tulcea sau Brăila, dar și din București.
Pe lângă Cupa „Centura albă” la judo, ACS Pantheon Constanța a mai desfășurat în cadrul proiectului alte două competiții, Cupa „Pantheon” și „Black Sea Judo Cup”.
Proiectul „Judo - sport și educație / Sportul pentru toți” a avut ca scop îmbunătățirea calității vieții tinerilor prin identificarea de soluții practice pentru îmbunătățirea sănătății fizice și psihice. Prin intermediul acestui proiect, a fost promovată activitatea fizică, cu accent pe practicarea sportului în general și a artelor marțiale, în special judo. Obiectivul fundamental al proiectului a fost de a contribui la formarea unei generații de tineri autentici, autonomi și sănătoși, care să devină cetățeni activi și responsabili în cadrul comunității și societății.
Proiectul „Judo - sport și educație / Sportul pentru toți” a fost desfășurat de către Asociația Club Sportiv Pantheon Constanța cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

JUDEŢUL CONSTANŢA. Un şofer s-a ales cu dosar penal după ce a lovit un pieton şi apoi a plecat de la locul accidentului

7 lei/net în plus la salariu. Singura majorare pe care au primit-o angajații Direcției Județene de Statistică Constanța în ultimii ani

JURNAL PORTUAR, 4 decembrie. 60 de nave s-au aflat azi dimineață sub operare în porturile de la malul mării
Grefierii au protestat la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Peste 1.000 de angajați și-au strigat nemulțumirile
Poștașii au protestat în fața sediului Prefecturii Constanţa. Sunt nemulțumiți de salarii, condițiile de muncă și conducerea companiei
Bărbat reţinut după un accident în Mamaia Nord: nu avea permis de conducere şi era şi beat. Etilotestul a indicat 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat
Control în Portul Constanţa. Comisarii de la Garda de Mediu au dat 5 amenzi în valoare de 320.000 de lei
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

