Live

CT BUS anunță publicul călător că începând de luni, 13 septembrie, se suspendă linia estivală CiTy...

În Costinești, plajele pustii au luat locul zarvei şi aglomeraţiei. Sunt ultimele zile de vacanță pentru turiștii care au ales să vină în aceste zile în sudul litoralului. De luni, doar pescăruşii şi câţiva împătimiţi ai mării vor mai fi pe nisip, în ciuda toamnei blânde cu cer senin şi soare.

Ultimul grup mai numeros şi-a luat la revedere de la Costineşti. 22 de prieteni au venit de la Ploiești la mare...

Chiar dacă hotelurile încep să se închidă, turiștii se despart cu greu de mare. Prețurile mici i-au făcut pe cei aflați în vacanță să profite la maximum de sejur, chiar și cu mai puține opțiuni de distracție. Spun că preferă această perioadă pentru că nu mai este aglomerat. Deși vremea nu prea a ținut cu ei, unii au ales să meargă la plajă, iar cei mai curajoși s-au aventurat în mare. Alții au ales o plimbare pe faleza din stațiunea Mamaia sau pe malul mării și s-au relaxat admirând valurile.

Pe litoral a fost soare joi, însă vântul a fost cel care le-a cam dat bătăi de cap celor care s-au aflat pe...

Suntem la final de sezon estival. Ușor, ușor, hotelierii, patronii de terase și operatorii de plajă încep să tragă linie. Pentru unii, anul 2021 a fost unul profitabil spre deosebire de 2020. Vara aceasta a fost una a recordurilor, atunci când vine vorba de numărul turiștilor care au ales să-și petreacă vacanța la mare. Toate stațiunile de la malul mării au fost arhipline. La unitățile de cazare cu greu se mai găsea o cameră, iar pe plajă șezlongurile s-au dat ca pâinea caldă. În doar câteva zile, litoralul românesc își închide porțile până vara viitoare.

Sezonul estival de anul acesta a început cu multe provocări, spun agenții de turism. Lărgirea plajelor și...

În plină toamnă, cu frunze galbene pe alei, marea a mai păstrat un strop de căldură pentru romanticii incurabili. În toate staţiunile de pe litoral au ajuns în weekend-ul care tocmai s-a încheiat, peste 100.000 de turişti. Majoritatea s-au cazat la particulari, unde au dat între 30 şi 50 de lei pe o cameră dar mulţi au venit și prin programul „Litoralul pentru Toţi”.

Cine a zis că în septembrie nu se poate face baie în mare? În weekend, turiştii n-au ştiut ce să facă mai...

Încep să se tragă obloanele, pe litoral. Rând pe rând, terasele, restaurantele, beach-barurile și unele hoteluri își închid porțile. O parte dintre operatori au strâns deja șezlongurile de pe plajele din stațiunea Mamaia. Chiar dacă încă mai vin turiști, unii agenți economici susțin că nu mai rentează să țină afacerile deschise. Cei care au ajuns la mare în această perioadă nu sunt deranjați de faptul că nu mai au șezlonguri, ba din contră spun că este mai liber, iar dacă încă mai este soare pe cer, atunci înseamnă că vremea este numai bună pentru o zi la plajă.

Dacă în urmă cu doar două săptămâni litoralul românesc arăta ca un adevărat furnicar, la începutul lunii...

Criza sanitară i-a determinat pe mulți români să-și facă vacanțele în țară în această vară, iar litoralul românesc a fost destinația favorită, după cum arată bilanțul realizat la finalul sezonului estival. Cele mai căutate stațiuni vara aceasta au fost Mamaia și Eforie Nord, urmate de Neptun-Olimp și Jupiter - Saturn, iar cei mai mulți turiști au fost din București, Timiș și Cluj. De astăzi a început și Litoralul pentru Toți, program social cu oferte ieftine la mare.

A fost o vară dincolo de așteptările hotelierilor, care a adus în stațiuni cu o treime mai mulți turiști...

Vară grea și anul acesta pentru salvamarii și pompierii de pe litoral. 15 oameni și-au pierdut viața înecați în valurile mării. Alte 59 de persoane au fost recuperate din mare și aduse la mal în ultima secundă. Acesta este bilanțul de la începutul verii și până în prezent. Salvatorii spun că astfel de incidente neplăcute au loc și pentru că mulți turiști le ignoră avertismentele, nu-i ascultă și nici nu respectă semnificația steagurilor care sunt arborate la foișoare. Ba mai mult, sunt și mulți care susțin că știu să înoate și că lor nu li se poate întâmpla nimic.

Încă de la începutul sezonului estival, salvamarii s-au întors pe litoral. 30 de posturi și opt baze există pe...

Inconștiența unor turiști putea să-i coste scump. Un șofer a oprit mașina pe marginea drunului, pe...

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233