CONSTANȚA. Au uitat de distanțare. Mii de oameni, la slujba de Bobotează: imagini din Portul Tomis
Mii de credincioși s-au strâns miercuri, 6 ianuarie, în Portul Tomis pentru a participa la ceremonia de Bobotează oficiată de Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Deși aceștia poartă măști de protecție, distanțarea socială nu este respectată, iar oamenii se îngrămădesc pentru a fi cât mai aproape de gardul ce-i desparte de soborul de preoți care oficiază slujba.
Oamenii au participat de dimineață la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala Arhiepiscopala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de unde au plecat în procesiune până în Portul Tomis.
Procesiunea a fost deschisă de care trase de boi şi măgari, pe care se află butoaie cu apă, iar după încheierea slujbei aceste care vor merge pe principalele bulevarde din Constanţa pentru a împărţi credincioşilor apa sfinţită.
Ceremonia de Bobotează este marcată în acest a de regulile impuse de autorități. Credincioșii sunt nevoiți să poarte în permanență măștile de protecție. Deși au fost sfătuiți să respecte distanțarea socială de cel puțin doi metri, acest lucru nu este respectat.
ÎPS Teodosie aștepta 10.000 de credincioși să ia parte la slujbă: „Să fie 10.000, ca și altă dată. De ce să fie restricții? Doar să stea mai la distanță. Nu vor mai sta unul lângă altul. Dar loc pentru 10.000, avem. De vor fi mai mulți se vor împrăștia mai departe”.
Cu toate acestea, Jandarmeria a transmis printr-un comunicat de presă că peste 250 de jandarmi vor fi prezenți la slujba de Bobotează și în ciuda spuselor lui ÎPS Teodosie, „pot participa în condiții de siguranță și de respectare a măsurilor de distanțare în jur de 3000 de persoane. În cazul în care se depășește capacitatea locului de desfășurare a evenimentului, accesul în zonă va fi restricționat”.
UPDATE
Peste 250 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Tomis“ şi ai Inspectoratului Judeţean asigură la Constanţa măsuri de ordine publică şi siguranţa participanţilor, la procesiunea şi Slujba religioasă, ocazionată de Sărbătoarea Botezului Domnului (Boboteaza). La asigurarea ordinii publice participă şi lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa şi ai Poliţei Locale Constanţa.
Potrivit Jandarmilor, la slujbă participă peste 2.500 de credincioși, în spațiul special amenajat. De asemenea, 15 echipe de dialog care află în mijlocul participanților pentru a preîntâmpina situațiile deosebite.
UPDATE
În momentul în care sticlele cu agheasmă au fost împărțite, credincioșii s-au îngrămădit pentru a se asigura că pun mâna pe cel puțin o bucată. Cu toate acestea, mulți dintre ei nu s-au limitat la una, îndesând în plase câte sticle apucau.
Ulterior, finalul slujbei de Bobotează, oficiată miercuri, Înalt Prea Sfințitul Teodosie a cerut înlăturarea gardurilor de protecție pentru a putea face baie de mulțime. Credincioșii s-au îngrămădit pentru a ajunge cât mai aproape de Arhiepiscop, care a fost complet înconjurat de oameni. -- detalii aici: CONSTANȚA. Înalt Prea Sfințitul Teodosie, baie de mulțime la finalul slujbei din Portul Tomis
Conform tradiției, trei cruci au fost aruncate de Arhiepiscopul Tomisului în Marea Neagră pentru a fi recuperate și aduse la mal de credincioșii curajoși. „Se vor arunca trei cruci cum am stabilit, în numele Sfintei Treimi. Vom arunca trei cruci în Portul Tomis, acolo este ușor, nu este pericol, ca la faleză. La Cazinou este mai periculos, apa e mult mai adâncă, valurile sunt mai mari”, spunea Arhiepiscopul Tomisului luni, 4 ianuarie.
Victor și Adrian Fedul, de 32 și 40 de ani, frați și salvamari de profesie, au prins două dintre cruci. Cea de-a treia a fost prinsă de Andrei Imbra, un electrician din București. -- detalii aici: Doi frați salvamari și un tânăr electrician din București au prins crucile aruncate de ÎPS Teodosie în mare, la slujba de Bobotează
Sursă foto: Dobrogea TV
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

