Încă un transport umanitar de medicamente şi produse medicale pentru persoanele afectate de cutremur din Siria
MApN anunţă că luni dimineaţă a fost organizat încă un transport umanitar de medicamente şi produse medicale destinat populaţiei afectate de cutremur din Siria.
Potrivit MApN, o aeronavă C - 130 Hercules a Forţelor Aeriene Române a executat luni, 27 februarie, o misiune de asistenţă umanitară internaţională în sprijinul Republicii Arabe Siria, pentru transportul unor medicamente şi produse medicale, în contextul eforturilor de combatere a efectelor negative ale cutremurului din 6 februarie.
Misiunea a fost realizată la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Aeronava a decolat din Baza 90 Aeriană Otopeni, în jurul orei 8.00, cu destinaţia Beirut, Liban.
Donaţia de medicamente a fost realizată, prin intermediul Ministerului Sănătăţii, de companii farmaceutice private, respectiv Zentiva Group, Antibiotice Iaşi şi Terapia S.A.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS
.jpeg)







.jpeg)
.jpeg)

_1024x576.jpg)